Distanța dintre picioarele punții aparatului de testare la smulgere și factorul de reducere

Distanța dintre suporturi contează deoarece suporturile apropiate de ancoră pot apăsa pe materialul de bază care altfel s-ar desprinde, astfel încât ancora pare să reziste mai mult decât ar rezista în exploatare. În beton, o ancoră care cedează prin smulgerea unui con de beton este ajutată de orice suport aflat în interiorul acelui con.

În beton, efectul apare doar când ancora este încărcată aproape de sarcina de cedare și cedarea probabilă este prin con de beton, de aceea regulile sunt stricte pentru testele până la cedare și testele preliminare și mai relaxate pentru testele de verificare. În zidărie, regulile de distanțare se aplică tuturor testelor, cu excepția testelor de verificare.

hef este adâncimea efectivă de ancorare, L distanța de la ancoră până la cel mai apropiat reazem, iar adist distanța dintre reazeme.

• h_ef, adâncimea efectivă de ancorare, este adâncimea de la suprafață până la cel mai de jos punct în care ancora se prinde în materialul de bază. Nu este adâncimea găurii.
• L, distanța de reacțiune, este distanța de la axa ancorei până la cel mai apropiat reazem al punții.
• a_dist, distanța dintre reazeme, se măsoară până la axa reazemelor punctuale sau ca lățime liberă între reazemele continue. Pentru o punte așezată simetric peste ancoră, a_dist = 2 × L. Valorile Staht, 127 mm pentru punțile standard t25 și t60 și 375 mm și 575 mm pentru punțile mai late, reprezintă distanța liberă dintre picioare de-a lungul punții (fișele tehnice Staht), baza folosită de tabelul de punți publicat în industrie. Aceasta este o abordare acoperitoare: picioarele unei punți cu patru picioare se află de fapt mai departe de ancoră, astfel încât distanța liberă conduce la o sarcină de încercare puțin mai mare, niciodată mai mică.

Până la h_ef = 150 mm. Dacă adist este de cel puțin 3 × hef, αdist = 1,0. Dacă adist este mai mic de 3 × hef, dar mai mare de 1,5 × hef, αdist = 0,4 + adist ÷ (5 × hef) (ecuația B.12 din BS 8539). BS 8539 limitează, de asemenea, distanța necesară la 450 mm, dar până la hef = 150 mm, 3 × hef nu depășește niciodată 450 mm, deci limita nu schimbă rezultatul. Dacă adist este de 1,5 × h_ef sau mai mic, puntea este prea îngustă pentru această metodă: folosiți una mai lată.

Mai adânc de 150 mm. Ecuația B.12 nu se aplică. În beton, mențineți cel mai apropiat reazem la cel puțin 1,5 × hef de ancoră, ceea ce înseamnă un adist de cel puțin 3 × hef. În zidărie se aplică regulile pentru cărămizi și blocuri. EOTA TR 053 nu impune nicio reducere la pereții multistrat din cărămizi pline mici, cum ar fi cărămizile pline din argilă, cu condiția ca reazemele să fie la mai mult de 1,5 × hef unul de altul și să lase loc pentru formarea cedării.

αdist împarte sarcina de test, deci o valoare sub 1,0 o mărește. La testele până la cedare, αdist înmulțește rezultatul, deci reduce rezistența admisibilă. În ambele cazuri, reazemele apropiate nu pot face o ancoră să pară mai rezistentă decât este. Consultați testele preliminare.

EOTA TR 053, secțiunea 3.2.1, renunță la reducere acolo unde cedarea rămâne locală: ancore mai adânci de 150 mm în pereți multistrat din cărămizi pline mici, cum ar fi cărămizile pline din argilă, ancore în rosturile de mortar și ancore în cărămizi cu goluri sau perforate. Reazemele trebuie totuși să fie la mai mult de 1,5 × h_ef unul de altul și să lase loc pentru formarea cedării.

Puntea Staht potrivită este cea mai îngustă a cărei distanță între reazeme ajunge la 3 × hef pentru un test până la rupere sau un test preliminar. O punte mai îngustă poate fi folosită totuși cu αdist, atâta timp cât distanța dintre reazeme este mai mare de 1,5 × hef, cu două condiții suplimentare în beton: un test preliminar necesită și ca reazemul cel mai apropiat să fie la mai mult de 1,0 × hef de ancoraj, iar un test până la rupere cu reazemul cel mai apropiat sub 1,5 × hef trebuie menționat în raport și repetat cu o punte mai lată, cu excepția cazului în care rezistența la smulgerea conului este verificată în alt mod. Testele de verificare pot folosi o punte cu ancoraje mai adânci decât arată tabelul. În zidărie se aplică regulile de mai sus pentru cărămizi și blocuri; reducerea se elimină doar în cazurile EOTA TR 053 descrise la αdist.

Pentru puntea 575, ecuația B.12 se oprește la hef = 150 mm. La adâncimi mai mari, în beton, mențineți L la 1,5 × hef sau mai mult: puntea 575 face acest lucru până la h_ef = 191 mm.

Exemplu de calcul: h_ef = 80 mm, test preliminar în zidărie din blocuri de beton.

• Puntea standard t60: 127 mm este mai puțin de 3 × 80 = 240 mm și mai mult de 1,5 × 80 = 120 mm, deci se aplică α_dist: 0,4 + 127 ÷ (5 × 80) = 0,4 + 0,318 = 0,718. Sarcina de testare crește cu un factor de 1 ÷ 0,718 = 1,39.
• Bridge 375-60: 375 mm este mai mult de 240 mm, deci α_dist = 1,0 și sarcina de testare nu se mărește.

În beton, puntea standard nu ar fi potrivită la această adâncime: L trebuie să fie mai mare de 1,0 × h_ef (80 mm) la testarea până la sarcina de testare, iar L al punții standard este de 63,5 mm.

Exemplu de calcul: h_ef = 150 mm. 3 × hef = 450 mm. Bridge 375-25 (375 mm, mai mult de 1,5 × 150 = 225 mm) dă αdist = 0,4 + 375 ÷ 750 = 0,900. Aceasta este potrivită pentru zidărie sau pentru un test preliminar în beton, unde L = 187,5 mm este mai mare de 150 mm. Pentru un test până la rupere în beton, L este sub 1,5 × 150 = 225 mm, deci folosiți 575-25. Bridge 575-25 este mai lată de 450 mm, deci α_dist = 1,0.

Nu încărcați niciodată o punte peste sarcina sa maximă: 375-25 și 575-25 acceptă o celulă de sarcină t60, dar sunt limitate la 25 kN.

Pe zidărie, așezați picioarele astfel încât testul să solicite atât peretele din jurul ancorajului, cât și ancorajul însuși. Modul de așezare depinde de materialul în care fixați:

• Cărămidă plină: sprijiniți picioarele pe cărămizile din jurul cărămizii în care se află ancorajul, niciodată pe aceasta. Astfel, un rost slab sau o cărămidă slăbită la găurire se vor reflecta în rezultat. De obicei, acest lucru se obține așezând puntea în poziție verticală (NASC TG4:25 §11.1).
• Blocuri: mențineți reazemul cel mai apropiat la cel puțin 1,5 × hef de ancoraj sau aplicați αdist conform tabelului de mai sus.
• Cărămizi perforate sau cu goluri: rotiți picioarele în unghi, astfel încât niciunul să nu cadă de-a lungul unui rând de goluri.
• Teste de verificare: folosiți elementele învecinate acolo unde este posibil; la elementele mari, reazemul cel mai apropiat poate fi adus până la 0,5 × h_ef.

Consultați testarea în zidărie.

Înainte de a vă baza pe un pod pentru un anumit test, efectuați trei verificări:

1. Siguranță: pe un perete sau pe un intrados, este fixat astfel încât nimic să nu cadă dacă ancora cedează.
2. Orientare: îl puteți regla astfel încât tragerea să fie perpendiculară pe suprafață sau să urmeze axa ancorei, dacă aceasta a fost montată înclinat. Picioarele reglabile fac acest lucru posibil pe suprafețe denivelate.
3. Capacitate: sarcina sa maximă este peste sarcina de test. O celulă de sarcină t60 pe un pod de 25 kN rămâne limitată la 25 kN. Pentru sarcini foarte mari, o grindă rigidă cu picioare fixe, care trage printr-un cilindru cu piston gol, se deformează mai puțin decât un pod cu picioare reglabile.

Plăcile de repartizare pentru pod Staht se potrivesc pe tălpile podurilor t25, t60, 375-25 și 575-25 și repartizează sarcina pe pereții interiori și pe acoperișuri. Adaptorul cu 3 picioare transformă un pod t25 sau t60 într-unul cu trei picioare pentru spații înguste. Acesta înlocuiește o pereche de picioare cu o singură talpă de Ø35 mm, centrată în locul în care se afla perechea respectivă (fișa tehnică Staht, piesa 600-085), astfel încât nicio talpă nu ajunge mai aproape de ancoră decât la podul cu patru picioare: valoarea de 127 mm rămâne valabilă.